Mult te rog, îti fac ispita, vrednic fabulist: zi-mi ceva de o Aspida si de-un Vasilisc. Inima-i razbita, sufletul ucis, de colti de Aspida, ochi de Vasilisc. Sarpe, serpeste, cu solzi ca de peste, râul serpuieste. Si-n apa pâraului, umbra spinaraului, a sarpelui, raului. Pira, pira, nu pieri, sarpe, pira, pira, nu-ntepa, sarpe cu un cap, cu doua, cu nouazeci si noua!
În râu ca-mi intra, pân' la brâu intra, sarpe nu era, nici napârca rea, nu era nici hidra, '-n-apa de-mi intra. Era mare Vasilisca, trup având de odalisca si privire care isca, patema ce vatema si face din om neom. Iesi deochi dintre ochi ochii cei vatamatori si de foc sagetatori învaliti sa fie cu fireaguri albe sa nu mai priveasca la obraze dalbe.